Festivitatea de Absolvire a Studenților de la Programele de Master – Promoția 2025

Ieri, 19 Iunie 2025, Facultatea de Biologie a Universității din București a găzduit cu emoție și bucurie festivitatea de absolvire a studenților de la programele de master – promoția 2025. Evenimentul a avut loc în Grădina Botanică “Dimitrie Brândză” din București, reunind absolvenți, părinți, prieteni și cadre didactice într-o atmosferă solemnă și festivă.

Ceremonia a fost deschisă de doamna decan, Prof. dr. Liliana Burlibașa, care a transmis un mesaj cald de încurajare pentru întreaga promoție. Au urmat discursurile prodecanilor facultății care eu evidențiat rolul viitorilor absolvenți într-o lume aflată în continuă schimbare. Pe parcursul festivității, mai multe cadre didactice au adresat cuvinte emoționante, reflectând asupra evoluției personale și profesionale a studenților în anii de studiu, precum și asupra legăturilor de colegialitate și mentorat care s-au format. De asemenea, reprezentanți ai absolvenților au rostit discursuri pline de recunoștință și speranță, amintind de provocările și succesele întâmpinate de-a lungul acestui parcurs academic.

Momentul cel mai așteptat a fost înmânarea diplomelor simbolice, în aplauzele celor prezenți. Emoția a fost resimțită din plin atât de absolvenți, cât și în rândul familiilor și al profesorilor. În încheiere, absolvenții au marcat sfârșitul unei etape importante din parcursul lor educațional prin aruncarea tocilor, într-un gest simbolic de bucurie și împlinire.

Facultatea de Biologie felicită toți absolvenții programelor de master – promoția 2025 – și le urează mult succes în cariera profesională, în orice domeniu ales, cu convingerea că vor rămâne mereu parte a comunității noastre academice.