Dragi colegi,
Dragi studenți,
Vă invităm să participați la Congresul Internațional de Zoologie (CZGA) organizat de Muzeul „Grigore Antipa” în colaborare cu Academia Română și Universitatea București și având deja 11 ediții desfășurate între anii 2008 și 2022, se reia într-o nouă formulă.
ZoologyCon 2024 se va desfășura în perioada 6-9 Noiembrie 2024 la Casa Universitarilor din București și sperăm că va reuni din nou cercetători în domeniul zoologiei, atât din România, cât și din întreaga lume. Lucrările propriu-zise ale congresului vor avea loc în perioada 6-8 Noiembrie (miercuri-vineri), iar în 9 noiembrie va avea loc o excursie de documentare.
Principalele teme propuse pentru anul acesta sunt:
- Paleozoologie
- Faunistică și zoogeografie
- Sistematică și taxonomie
- Evoluție, filogenie, filogeografie
- Ecologie și conservarea biodiversității
- Valorificarea colecțiilor zoologice
- Citizen Science
Comunicările în cadrul ZoologyCon2024 se pot face sub formă de comunicări orale sau postere, iar autorii trebuie să opteze în momentul trimiterii rezumatului pentru forma de prezentare dorită. Tema Citizen Science va fi abordată numai sub formă de postere și este dedicată pentru pasionații de zoologie, ne-profesioniști, care fac observații asupra naturii în cadrul unor proiecte formale sau non-formale de tipul Citizen Science.
Participarea la ZoologyCon2024 se poate realiza în urma înregistrării la adresa https://www.zoologycon.ro/registration
Pentru mai multe detalii vă rugăm să accesați site-ul: https://zoologycon.ro/ro/