CIVIS BIPs: „Biological Basis of Aging and Related Diseases” și „Challenges and Innovative Approaches in Cardiovascular and Metabolic Disease”

În perioada 15–19 iunie 2026, Facultatea de Biologie – UB a găzduit, simultan, două cursuri CIVIS Blended Intensive Programme, reunind studenți, cadre didactice și cercetători din universități europene partenere.
Cele două programe, „Biological Basis of Aging and Related Diseases” și „Challenges and Innovative Approaches in Cardiovascular and Metabolic Disease”, au transformat Facultatea de Biologie într-un spațiu activ de dialog științific, colaborare internațională și schimb de experiență academică.
Cea de-a doua ediție a programului „Biological Basis of Aging and Related Diseases”, coordonată de Prof. dr. Violeta Ristoiu, a reunit studenți și profesori din universități europene partenere dar și din Universitatea din București. Programul a fost organizat în colaborare cu Universitatea Autonomă din Madrid, Universitatea din Glasgow, Université Libre de Bruxelles, Paris Lodron University of Salzburg și Universitatea din București.
Pe parcursul activităților, studenții au participat la cursuri susținute de experți internaționali, sesiuni de prezentări și activități practice desfășurate în laboratoarele Facultății de Biologie. Temele abordate au inclus îmbătrânirea cardiovasculară, neurodegenerarea, senescența celulară, microbiomul asociat îmbătrânirii și utilizarea instrumentelor bioinformatice moderne în cercetarea proceselor de îmbătrânire.
În aceeași perioadă, Facultatea de Biologie a organizat și programul „Challenges and Innovative Approaches in Cardiovascular and Metabolic Disease” coodronat de Conf dr. Grațiela Grădișteanu, aducând în prim-plan cele mai recente direcții de cercetare în domeniul bolilor cardiovasculare și metabolice, biomarkerilor, bioingineriei, microbiomului și medicinei personalizate.
Participanții au beneficiat de cursuri susținute de experți internaționali, sesiuni practice, demonstrații experimentale, prezentări ale studenților și activități de networking, într-un cadru academic european. Un moment important al programului l-a reprezentat vizita la Platforma de Cercetare a Universității din București, unde participanții au avut ocazia să descopere tehnologii moderne utilizate în analiza microbiomului și în cercetarea biomedicală avansată.
Programul a fost organizat cu participarea partenerilor de la Université Libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, National and Kapodistrian University of Athens, Sapienza Università di Roma și Universitatea din București.
Pe lângă componenta științifică și educațională, participanții au avut ocazia să descopere și patrimoniul cultural al Bucureștiului, prin vizite la obiective emblematice, precum Palatul Parlamentului, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național Cotroceni și Grădina Botanică a Universității din București.
Desfășurarea simultană a celor două programe CIVIS BIP confirmă încă o dată implicarea Facultății de Biologie a Universității din București în dezvoltarea educației europene interdisciplinare, în promovarea colaborării internaționale și în consolidarea legăturii dintre formarea academică, cercetare și inovare.
Mulțumim tuturor coordonatorilor, lectorilor, studenților și partenerilor implicați pentru contribuția lor la succesul acestor programe.
Împreună demonstrăm că educația europeană înseamnă colaborare, excelență și deschidere către cercetarea viitorului.