AVIZAT C.A.

13 martie 2019

APROBAT SENAT

20 martie 2019

 

 

 

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂȘURĂRII

CONCURSULUI DE ADMITERE LA STUDIILE UNIVERSITARE DE DOCTORAT

2019-2020

 

 

 

- 2019 - Metodologia organizării şi desfășurării concursului de admitere 2019  la studiile universitare de doctorat

 

  1. Norme de organizare

 

Concursul de admitere, din anul 2019 în toate școlile doctorale din cadrul fiecărei facultăţi din Universitatea din Bucureşti (în continuare „Școlile Doctorale”), se va desfășura conform legislaţiei în vigoare, conform Ordinului ministrului educaţiei  Nr. 6102/15.12.2016, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea Metodologiei-cadru prividn organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat şi prezentei Metodologii.

Concursul de admitere la doctorat se organizează de către Şcolile Doctorale în conformitate cu prevederile legale menționate, care vor fi aduse la cunoştinţă celor interesaţi prin afişare sau postarea pe pagina web (modalități denumite în continuare, în mod colectiv, „afișare”).

Concursul de admitere la doctorat cuprinde:

  • admiterea propriu-zisă la doctorat;
  • alocarea locurilor finanţate de la bugetul de stat prin granturi doctorale;
  • alocarea burselor finanţate de la bugetul de stat.

Admiterea la studiile universitare de doctorat, atât pentru locurile finanțate de la bugetul de stat, cât și pentru locurile cu taxă, se face prin concurs organizat de Şcolile Doctorale în sesiunea septembrie 2019.

  

  1. Calendarul admiterii

 

Înscrierile şi concursul de admitere la studiile universitare de doctorat se desfășoară conform calendarului aprobat de Senatul Universitații din București, care devine anexă a prezentei Metodologii.

 

  • Pregătirea desfăşurării concursului de admitere

 

În urma consultării conducătorilor de doctorat, până la data de 10 mai 2019, Şcolile Doctorale notifică CSUD şi afişează pe pagina web a Şcolilor Doctorale oferta de arii tematice în care conducătorii de doctorat din respectivele şcoli doctorale pot conduce teze de doctorat începând cu anul universitar 2019/2020, precum şi disponibilitatea de a conduce teze de doctorat în limbi de circulaţie internaţională, dacă este cazul.

Totodată, conducătorii de doctorat propun, iar Consiliul Şcolii Doctorale aprobă numărul maxim de locuri vacante pentru fiecare conducător de doctorat în anul universitar 2019/2020. În această privinţă, se va ţine cont de numărul maxim stabilit de Senatul UB, de cerinţele unei încărcări echilibrate pe conducător pentru asigurarea calităţii studiilor universitare de doctorat, precum şi de priorităţile fiecărei Şcoli Doctorale.

Consiliul Şcolii Doctorale va elabora şi adopta până la data de 15 mai 2019 metodologia proprie de admitere, care apoi va fi supusă aprobării CSUD. Aceste metodologii vor trebui să cuprindă:

  • Forma de desfăşurare a concursului de admitere, inclusiv structura probelor din cadrul acestuia şi organizarea a una sau mai multe comisii sau subcomisii de admitere;
  • Tematica concursului de admitere şi bibliografia comună, dacă este cazul;
  • Criteriile de evaluare şi minimum 2 (două) criterii de departajare a candidaţilor;
  • Pentru Şcolile Doctorale care organizează admiterea cu ajutorul mai multor comisii sau subcomisii, se va prevedea explicit modul în care se va realiza clasificarea tuturor candidaţilor dintr-un domeniu de doctorat pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor generale obţinute de candidaţi, în vederea alocării locurilor finanţate de la bugetul de stat prin granturi doctorale şi a burselor finanţate de la bugetul de stat;
  • Modul de soluţionare a contestaţiilor la probele scrise, dacă este cazul;
  • Termenul de depune a actelor în original la dosarul candidatului admis pe loc finanțat de la buget. Acest termen este între 3-5 zile de la afişarea rezultatelor, conform metodologiei fiecărei școli doctorale. Neprezentarea diplomei în original la termen, din vina exclusivă a candidatului admis, conduce la pierderea locului finanţat de la buget.

După aprobarea de către CSUD, aceste metodologii se afişează pe pagina web a Şcolilor Doctorale.

Prin metodologiile proprii, pentru sporirea vizibilității ariilor lor de excelență și pentru mai buna informare timpurie a potențialilor candidați, inclusiv la nivel internațional, școlile doctorale pot decide ca un număr de locuri la doctorat să fie alocat unor teme prioritare de cercetare stabilite de Consiliul Școlii Doctorale și avizate de directorul CSUD. Numărul acestor locuri alocate unor teme prioritare nu poate depăși jumătate din numărul de locuri ocupate la respectiva școală doctorală în urma concursului de admitere din anul anterior. Anunțul public în limbile română și engleză privind aceste teme prioritare și locurile la doctorat alocate fiecăreia trebuie să cuprindă prevederea explicită că toți candidații participă în condiții egale la concursului de admitere din septembrie 2019, iar admiterea la studii de doctorat depinde de clasificarea pe lista unică a candidaților din domeniul respectiv de doctorat și din cadrul respectivei școli doctorale.  

Până la data de 28 iunie 2019, Consiliile Şcolilor Doctorale vor desemna comisiile de admitere şi, după caz, comisiile de soluţionare a contestaţiilor, având în vedere reprezentarea tuturor direcţiilor şi subdomeniilor în care se organizează admitere la doctorat. Componenţa comisiilor va fi notificată către CSUD şi Comisia Centrală de admitere pe UB. În caz de indisponibilitate, conducătorul de doctorat trimite, în scris, conducerii Şcolii Doctorale, acordul privind admiterea la doctorat a candidaţilor pe care îi va coordona în caz de succes.

După comunicarea de către MEN a numărului de locuri finanţate de la la bugetul de stat prin granturi doctorale şi a burselor finanţate de la bugetul de stat şi alocarea acestora pe şcoli doctorale, Consiliul Şcolii Doctorale poate stabili o alocare orientativă a acestor locuri finanţate de la buget şi a burselor pe sub-domenii şi/sau pe conducători de doctorat. Această alocare poate fi afişată public, cu condiţia precizării caracterului său orientativ.

  

  1. Condiţii generale de înscriere la concurs

 La colocviul de admitere la doctorat se pot prezenta candidaţi care deţin diploma de licenţă sau echivalentă a studiilor universitare de lungă durată organizate conform Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, absolvenţii cu diplomă de masterat ai ciclului de studii universitare de masterat organizate conform Legii nr. 288/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi absolvenţii studiilor efectuate în străinătate şi recunoscute de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naționale, ca fiind studii universitare de masterat. Cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, precum și etnicilor români, indiferent de cetățenie,  le sunt aplicabile condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare.

Nu sunt supuşi obligației de plată a taxelor de înscriere la concursul de admitere: candidaţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din casele de copii sau din plasament familial, personalul încadrat la Universitatea din Bucuresti, copiii personalului didactic în activitate sau pensionat.

Înscrierile se vor face la secretariatul Şcolii Doctorale sau în sistem online. Pentru înscriere, candidatii vor depune următoarele acte:

  • cerere/fişă de înscriere - formular tip – la înscriere;
  • copie simplă după un act de identitate valabil (B.I./C.I./paşaport etc);
  • certificat de naştere, copie - certificarea conformității cu originalul se poate face de către secretariatul școlii doctorale;
  • certificat de căsătorie sau alt act de schimbare a numelui, copie - certificarea conformității cu originalul se poate face de către secretariatul școlii doctorale;
  • diploma de bacalaureat sau echivalentă, copie - certificarea conformității cu originalul se poate face de către secretariatul școlii doctorale;
  • diploma de învăţământ superior (licenţă) şi foaia matricolă/supliment la diplomă, copii - certificarea conformității cu originalul de către secretariatul școlii doctorale;
  • diploma de masterat/studii aprofundate şi foaia matricolă/supliment la diplomă, copii - certificarea conformității cu originalul se poate face de către secretariatul școlii doctorale;
  • memoriu de activitate ştiintifică;
  • lista cu titlurile lucrărilor ştiinţifice publicate;
  • propunerea unei teme (în scris) în concordanţă cu domeniul conducătorului de doctorat, cu justificarea importanţei acesteia;
  • o lista bibliografică cuprinzătoare privind tema propusă pe baza căreia să se poată desfăşura colocviul;
  • certificat de competenţă lingvistică, fotocopie, nelegalizată (conform anexei privind tipurile de certificate de competenţă lingvistică, ataşată prezentei metodologii);
  • pentru cetăţenii străini - certificatul de competenţă lingvistică privind cunoaşterea limbii române/certificat de competenţă lingvistică de cunoaştere a unei limbi de circulaţie internaţională în cazul în care programul de doctorat se va desfăşura  într-o limbă de circulaţie internaţională, exceptând candidaţii, cetăţeni străini, care provin din statele cu limbă oficială de circulaţie internaţională;
  • chitanţa de achitare a taxei de înscriere;
  • declarație pe propria răspundere privind exactitatea/corectitudinea documentelor dosarului transmis online;
  • Suplimentar, pentru persoanele care solicită scutirea de taxă la înscriere la concursul de admitere, se va prezenta unul dintre următoarele documente:
  • copie simplă de pe certificatele de deces ale părinţilor (în cazul celor orfani de ambii părinţi) – certificarea conformității cu originalul se poate face de către secretariatul școlii doctorale;
  • adeverinţă de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului privind candidații proveniți de la casele de copii sau care s-au aflat în plasament familial);
  • adeverinţă din care să rezulte calitatea de personal didactic sau didactic auxiliar al Universității, în activitate;
  • adeverință din care să rezulte calitatea de cadru didactic în activitate sau pensionat a unui părinte.

 

Dosarul poate fi transmis online către secretariatul Școlii Doctorale în vederea verificării, urmând ca dosarul fizic sa fie depus până la prima probă de concurs. În cazul în care dosarul se transmite online acesta va conține și declarația pe propria răspundere privind exactitatea/corectitudinea  documentelor din dosarul online.

Absolvenţii de studii universitare de masterat promoţia 2019 pot depune la dosar adeverinţa de absolvire a studiilor universitare de masterat.

Candidaţii, cetăţeni străini non-UE sau bursieri ai Statului Român, se vor adresa Departamentului Relaţii Internaţionale / Biroul Relaţii Externe în vederea înscrierii la concursul de admitere la studiile universitare de doctorat.

Candidaţii care au efectuat studiile în străinătate au obligaţia de a prezenta la înscriere traducerea legalizată a diplomei obţinute şi a atestatului de recunoaştere a acestor studii eliberat de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale în conformitate cu O.M.E.N.C.Ş. nr. 6102/2016, art. 55 .

O persoana poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur program de doctorat. Costurile aferente depăşirii duratei învăţământului gratuit, prevăzute de lege, se suportă de către studentul-doctorand.

Orice alte detalii în legătură cu admiterea la studiile universitare de doctorat pot fi obţinute de la Şcolile Doctorale la care candidaţii doresc să susţină concursul.

Conducerile Şcolilor Doctorale vor lua măsuri pentru aducerea la cunoştinţa candidaţilor, prin afişare în termen legal, a tematicilor şi bibliografiilor pentru programele la care se organizează concurs de admitere.

 

  1. V. Desfăşurarea concursului

 

Concursul de admitere la doctorat se desfăşoară la facultatea de profil, pe domenii, în prezenţa conducătorului de doctorat. În cazuri speciale, la cererea motivată a candidatului, cu avizul consiliului Școlii Doctorale și cu aprobarea conducerii Universității din București, concursul de admitere se poate desfășura prin videoconferință. În acest caz, înregistrarea audio-video a susţinerii concursului de admitere este obligatorie şi se arhivează împreună cu celelalte documente ale admiterii.

Şcolile Doctorale, în funcţie de specificul fiecăreia, pot organiza admiterea în cadrul unei singure comisii sau al mai multor comisii sau subcomisii.

Admiterea propriu-zisă la studiile universitare de doctorat este procesul de selecţie a candidaţilor pentru fiecare poziţie vacantă de student-doctorand, aprobată de Consiliul Şcolii Doctorale pentru respectivul conducător de doctorat. Selecţia candidaţilor la doctorat pentru o poziţie vacantă este realizată de către conducătorul de doctorat împreună cu comisia de admitere, în limita locurilor vacante aprobate.

Alocarea locurilor finanţate de la bugetul de stat prin granturi doctorale şi a burselor finanţate de la bugetul de stat se face de către Consiliul Şcolii Doctorale prin clasificarea tuturor candidaţilor dintr-un domeniu de doctorat pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor generale obţinute de candidaţi; în caz de medii egale, departajarea candidaţilor se va face pe baza criteriilor prevăzute în metodologia proprie de admitere a şcolii doctorale. Pe lista unică sunt incluşi toţi candidaţii declaraţi admişi specificându-se dacă sunt admişi pe locuri finanţate de la buget cu bursă, pe locuri finanţate de la buget fără bursă sau pe locurile cu taxă.

 

 

VI.       Rezultatele concursului

 

Media minimă de admitere la studiile universitare de doctorat este 7 (şapte). Media se calculează cu două zecimale fără rotunjire.

Mediile generale obţinute de candidaţi la admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare numai la Şcoala Doctorală la care aceştia au candidat şi pentru sesiunea respectivă.

Comisia de admitere întocmeşte pentru fiecare Şcoala Doctorală şi domeniu din cadrul acesteia, lista unică a candidaţilor, în ordinea descrescătoare a mediilor generale obţinute, cu menționarea formei de învățământ și a formei de finanțare.

Rezultatele concursului de admitere vor fi validate de Consiliul Şcolii Doctorale și de CSUD şi sunt aprobate de Comisia Centrală de Admitere a Universităţii din Bucureşti, înainte de afişare.

Rezultatele concursului de admitere, aprobate de Comisia Centrală de Admitere a Universităţii din Bucureşti, se aduc la cunoştinţă prin afişare în termen de cel mult 48 de ore de la data finalizării acestuia.

Candidaţii care îşi retrag actele de înscriere înainte de afişarea rezultatului final al concursului sunt consideraţi eliminaţi din concurs.

Candidaţii declaraţi admişi sunt înmatriculaţi la studiile universitare de doctorat în baza rezultatului concursului pentru anul universitar 2019/2020 prin decizia Rectorului Universităţii din Bucureşti.

Dosarele candidaţilor respinşi sau ale celor care renunţă la şcolarizare se restituie candidaților, la cerere, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii, obligatoriu gratuit, pe baza actelor de identitate, după afişarea rezultatelor finale.

Contestaţiile în cazul probelor scrise se depun la secretariatul Şcolii Doctorale în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor, iar rezultatele acestora se comunică în 2 (două) zile după încheierea termenului de depunere a contestaţiilor. Școlile Doctorale vor stabili condițiile în care contestațiile pot fi depuse în sistem online. Rezultatele obținute la probele orale nu pot fi contestate.

 

 

VII.     Dispoziţii finale

 

Universitatea din Bucureşti percepe taxă de înscriere la concursul de admitere de la candidaţi pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere. Informaţiile privind nivelul taxelor şi condiţiile de plată se afişează la Şcolile Doctorale și pe pagina web.

Taxele nefolosite, din motive obiective, pot fi restituite, la cerere, cu avizul conducerii facultăţii, al Directorului General Administrativ şi cu aprobarea conducerii Universităţii din Bucureşti.

Candidații scutiți de plata taxelor de înscriere la concursul de admitere beneficiază de această scutire o singură dată pentru ciclu de studii universitare de doctorat în cadrul unei instituţii de învăţământ superior.

Scutirea de plată a taxelor de înscriere la concursul de admitere se aprobă de către conducerea facultăţii în care funcţionează Şcoala Doctorală, numai pe baza actelor prezentate de candidaţi din care să rezulte că fac parte din una din categoriile enunţate mai sus.

Pentru cetăţenii străini care solicită înscrierea la studiile universitare de doctorat pe cont propriu valutar sau cu finanțare guvernamentală se pot organiza sesiuni extraordinare de admitere, la propunerea Şcolii Doctorale şi cu aprobarea conducerii Universităţii din Bucureşti, cu respectarea prevederilor legale şi ale prezentei metodologii.

 

  

 

RECTOR,

        DIRECTOR CSUD,

Prof.dr. Mircea DUMITRU

                                                                                    Prof.dr. Bogdan MURGESCU

 

 

Joomla! Debug Console

Session

Profile Information

Memory Usage

Database Queries