În data de 30 ianuarie a avut loc examenul final și festivitatea de absolvire pentru cea de-a treia serie a programului postuniversitar de Navigatori de Pacienți, organizat de Facultatea de Biologie, Universitatea din București.
Programul s-a încheiat cu succes pentru cei 19 cursanți care au parcurs această etapă de formare profesională, demonstrând implicare și interes constant pentru dezvoltarea competențelor necesare activității de navigare a pacienților în sistemul de sănătate.
Festivitatea de absolvire, alături de o parte din formatori a fost prezentă și d-na Victoria Asanache, cea care a introdus meseria de navigator de pacienți în COR. Întreaga echipa de formatori transmite tuturor absolvenților felicitări și urări de succes în activitatea profesională viitoare.
Comunitatea navigatorilor de pacienți continuă să se dezvolte, iar absolvenții seriei a III-a devin parte din această rețea profesională dedicată sprijinirii pacienților și facilitării accesului acestora la servicii medicale.
Facultatea de Biologie le mulțumește tuturor participanților pentru colaborarea și implicarea pe parcursul programului și le urează succes în continuarea parcursului profesional.


