STANDARDE PENTRU REDACTAREA TEZELOR DE DOCTORAT

în cadrul Şcolii doctorale de Biologie ( fisierul in format pdf poate fi descarcat  ... aici  )

 

Tezele de doctorat în domeniul Biologiei elaborate în cadrul Şcolii Doctorale de Biologie din Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti trebuie să îndeplinească următoarele standarde de nivel ştiinţific, structură şi tehnoredactare:

A. NIVEL ŞTIINŢIFIC

Tezele de doctorat trebuie să prezinte un nivel ştiinţific ridicat, original, raportat la cercetările şi cunoştinţele acumulate pe plan internaţional în ultimele decenii.

 B. STRUCTURA

 Ca structură, tezele de doctorat trebuie să includă o parte teoretică şi o parte originală, în care cea originală trebuie să fie de cel puţin două ori mai mare decît cea teoretică.

  • Partea teroretică trebuie să includă o Introducere, în care să se prezinte aspectele generale legate de tematica tezei şi care să menţioneze şi motivaţia alegerii subiectului (importanţă/relevanţă pe plan ştiinţific/social/economic). După capitolul de Introducere, partea teoretică trebuie să cuprindă şi o prezentare a stadiului actual al cunoaşterii în domeniu (respectiv, în tematica abordată), în care să se prezinte cele mai relevante cunoştinţe acumulate pe plan internaţional, bazat pe un studiu substanţial al literaturii de specialitate în tematică abordată. Se recomandă ca această secţiune (stadiul actual…) să se termine cu menţionarea celor mai importante aspecte neelucidate încă.

          Partea teoretică trebuie să includă la sfârşit o secţiune distinctă - Scopul şi obiectivele lucrării.

  • Partea originală a tezei de doctorat trebuie să reprezinte două treimi din întreaga lucrare şi să includă, în capitole distincte, aspecte referitoare la metodologia utilizată, rezultate obţinute, discuţii şi concluzii. Aceste probleme pot fi prezentate în secţiuni unice sau pot fi grupate în secţiuni aferente fiecărui obiectiv al lucrării.

Secţiunea de rezultate trebuie organizată în subcapitole. În cazul în care rezultatele includ date experimentale ce necesită în mod logic prelucrare statistică, acest lucru trebuie realizat. La alegere, în fiecare subcapitol se pot prezenta şi discuţii şi concluzii, sau numai rezultatele obţinute, urmând ca discuţiile sa fie reunite într-un capitol de discuţii extins. În oricare variantă, teza trebuie să includă discutarea tuturor rezultatelor, compararea acestora cu date similare din literatura de specialitate, sublinierea aspectelor de noutate pe plan naţional/internaţional.

Teza de doctorat trebuie să includă şi un capitol distinct de Concluzii generale, în care trebuie realizată o sinteză a tuturor concluziilor prezentate anterior în lucrare, cu referinţă explicită la scopul şi obiectivele tezei, precum şi o evaluare preliminară a relevanţei rezultatelor proprii pentru domeniul Biologie.

Tabelele şi figurile trebuie realizate în condiţii grafice bune (rezoluţie de minimum 300dpi). Toate figurile se numerotează şi, separat, se numerotează şi toate tabelele. Titlurile şi legendele figurilor/tabelelor trebuie să fie corecte din punct de vedere ştiinţific, complete şi, dacă este cazul, cu trimitere bibliografică (pentru imaginile de microscopie, se vor include şi informaţii referitoare la coloraţie/tehnică folosită și indicele de mărire). Textul din interiorul figurilor trebuie să fie în limba română.

Teza de doctorat trebuie să includă la sfârşit o secţiune distinctă – Bibliografie – ce trebuie să conţină o enumerare a tuturor lucrărilor de specialitate folosite în cadrul tezei. Lista bibliografică trebuie să fie corectă, completă şi numerotată şi să respecte următorul format: 

  • pentru articole din reviste de specialitate: toţi autorii, an, titlu, revistă, volum, pagini
  • pentru cărţi şi capitole din cărţi: toţi autorii, an, titlu capitol, titlu carte, editori, editura, pagini
  • lista bibliografică poate include şi website-uri utilizate în documentare, iar acestea vor fi incluse la sfărşitul listei.

 Toate titlurile bibliografice listate în secţiunea Bibliografie trebuie să fie citate în textul tezei de doctorat, astfel: 

  • pentru indicaţiile cu autor unic se citează numele de familie al autorului, anul de apariţie al publicaţiei (de ex., Stan, 2001)
  • pentru indicaţiile cu doi autori se citează primul autor și al doilea autor, anul (de ex., Stan și Popescu, 2001)
  • pentru indicaţiile cu mai mulţi autori se citează primul autor + “şi colab.”, anul (de ex., Stan şi colab., 2001)
  • Teza de doctorat trebuie să includă la sfărşit o secţiune distinctă care să listeze lucrările (articole ISI, articole BDI, capitole de carte, participări la conferinţe) publicate din teza de doctorat.

Întreaga teză trebuie să fie scrisă într-un stil clar, concis, respectînd criteriile generale de utilizare a limbii române, precum şi terminologia specifică domeniului de biologie.

Teza de doctorat nu va conţine elemente plagiate.

 C. TEHNOREDACTARE

 Tehnoredactarea tezei de doctorat se va realiza conform următoarelor cerinţe:

  • Setarea paginii: A4, margini pagină (sus, jos, dreapta) 2,5 cm, margine stânga (cotor) 3 cm.
  • Font: Times New Roman 12pt sau echivalent, spaţiu între rânduri de 1,5.

 Tezele de doctorat vor fi transmise secretariatului Școlii Doctorale și conducătorului de doctorat în format electronic, respectând următoarele cerinţe:

- Lucrările vor fi transmise în format .pdf, într-un singur fişier, inclusiv pagina de titlu și anexele, cu denumirea:

 UB-Doctorat-domeniul-Anul-Nume-Prenume

 - Lucrările vor fi trimise prin e-mail sau, în cazul fișierelor cu dimensiuni de peste 3Gb, vor fi încărcate pe Internet și va fi trimis doar link-ul tezei. Pentru încărcarea tezei pe Internet cu un link ne-public pot fi folosite programe precum Dropbox sau transfer.ro

 Secretariatul Școlii Doctorale va confirma prin e-mail primirea și înregistrarea oficială a tezelor primite atat doctorandului cat si conducatorului de doctorat

 

Consiliul Şcolii Doctorale de Biologie

.