Facultatea de Biologie - Universitatea Bucuresti

Splaiul Independentei 91-95

  • Măreşte caracterele
  • Dimensiune normală caractere
  • Micşorează caracterele

Metodologia admiterii

Email Imprimare PDF

 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Biologie

Şcoala de Studii Universitare Doctorale în Domeniul ECOLOGIE

Domeniul: Ştiinţa Mediului

 

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ȘI DESFĂȘURĂRII CONCURSULUI DE ADMITERE

LA STUDIILE UNIVERSITARE DE DOCTORAT ÎN DOMENIUL ȘTIINȚA MEDIULUI

2017-2018

 

 

ORGANIZAT ŞI COORDONAT DE CĂTRE

Şcoala de Studii Universitare Doctorale în Domeniul Ecologie

 

 

  1. I.Condiții generale de înscriere la concurs

 

  1. Admiterea la doctorat se face prin concurs organizat anual de către Şcoala de studii universitare doctorale în domeniul Ecologie, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și prezenta metodologie, care vor fi aduse la cunoștința potențialilor candidați prin afișare și postare pe pagina web a facultății

 

  1. La colocviul de admitere la doctorat se pot prezenta       candidaţi care deţin diploma de absolvire sau de licenţă a învăţământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri       Bologna (echivalente cu diploma de studii universitare de master), absolvenţii ciclului I şi II de studii universitare de licenţă şi master (conform Legii nr. 288/2004), precum şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în privinţa taxelor de şcolarizare. Înscrierile se fac la Şcoala de Studii Universitare Doctorale în Domeniul Ecologie din cadrul Facultăţii de Biologie. Media minimă de absolvire a programului de licență (media anilor de studii) pentru înscriere la concurs trebuie să fie de 7,50.

 

  1. Înscrierile si concursul de admitere la studiile universitare de doctorat se va desfășura conform calendarului aprobat de Senatul Universității din București:
  • Înscrieri: 1-9 septembrie 2017
  • Concurs de admitere: 12-18 septembrie 2017
  • Data limita de afișare a rezultatelor: 23 Septembrie 2017
  1. Pentru înscriere, candidaţii vor prezenta următoarele acte într-un dosar pe care se vor scrie cu litere de tipar numele şi prenumele cu iniţiala tatălui/mamei, domeniul de doctorat şi conducătorul de doctorat:
  • cerere/fişă de înscriere – formular tip – la înscriere;
  • copie simplă după un act de identitate valabil (B.I./C.I./paşaport etc);
  • copie simplă după certificat de naştere – certificarea conformității cu originalul se poate face de către secretariatul școlii doctorale;
  • copie simplă după certificat de căsatorie sau alt act de eventuală schimbare a numelui - certificarea conformității cu originalul se poate face de către secretariatul școlii doctorale;
  • copie simplă după diploma de bacalaureat sau echivalentă - certificarea conformității cu originalul se poate face de către secretariatul școlii doctorale;
  • copie simplă după diploma de învăţământ superior (licenţă) şi foaia matricolă/supliment la diploma - certificarea conformității cu originalul se poate face de către secretariatul școlii doctorale;
  • copie simplă după diploma de master/studii aprofundate şi foaia matricolă/supliment la diploma - certificarea conformității cu originalul se poate face de către secretariatul școlii doctorale;
  • memoriu de activitate ştiinţifică ;
  • lista cu titlurile lucrărilor ştiinţifice publicate și copii ale lucrărilor științifice publicate in extenso și sub formă de rezumat;
  • proiectul doctoral structurat după cum urmează: i) titlul proiectului; justificarea importanței și originalității temei alese în contextul stadiului actual al cunoașterii (max. 3 pagini); scopul și obiectivele lucrării (maxim o pagină); metodologie și plan de activități (max. 2 pagini); rezultate așteptate (max. ½ de pagină); lista titlurilor bibliografice citate în text. Proiectul doctoral va fi redactat pe format A4, toate marginile de 2,5 cm, cu font Times New Roman 12, la un rând;
  • certificat de competență lingvistică, copie xerox nelegalizată;
  • pentru cetățenii străini – certificat de competență lingvistică privind cunoașterea limbii române/certificat de competență lingvistică de cunoaștere a unei limbi de circulație internațională, exceptând candidații, cetățeni străini, care provin din statele cu limbă oficială de circulație internațională;
  • chitanţa de achitare a taxei de înscriere; personalul încadrat la Universitatea din Bucureşti este scutit de plata taxei de înscriere;
  • declarație pe propia răspundere privind exactitatea/corectitudinea documentelor dosarului transmis online.

 

  1. Absolvenţii de master promotia 2017 care nu posedă încă diploma de absolvire (promoţia anului în curs) pot depune doar o adeverinţă din care să rezulte acest lucru.

 

  1. Candidaţii care au făcut studiile în străinătate vor prezenta la înscriere traducerea legalizată a diplomei obţinute precum şi echivalarea acesteia de către Centrul Naţional de Recunoaştere şi echivalare a Diplomelor (CNRED) din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice.

 

  1. Dosarul poate fi transmis online către secretariatul școlii doctorale la adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza pentru verificare, urmând ca dosarul fizic sa fie depus până la prima proba de concurs. În cazul în care dosarul se transmite online acesta va conține și declarația pe propria raspundere privind exactitatea/corectitudinea documentelor din dosarul online.

 

  1. II.Desfășurarea concursului

 

  1. În sesiunea Septembrie 2017, admiterea la Școala Doctorală de Studii Universitare Doctorale în Domeniul Ecologie se va realiza cu o comisie unică formată din minimum trei membri, selectați dintre conducătorii de doctorat cu expertiză în domeniul Ecologie.

 

  1. Colocviul de admitere va consta într-o singură probă orală care va urmări:

 

  1. prezentarea unui articol științific din aria tematică a proiectului doctoral selectată de candidat ce trebuie să se încadreze în subdomeniile de activitate ale școlii doctorale (menționate în tabelul de mai jos) – prezentare PowerPoint (se notează de la 1 la 10);
  2. prezentarea proiectului doctoral (a se vedea Nota) – prezentare PowerPoint (se notează de la 1 la 10).

 

Media finală se calculează ca medie ponderată a punctelor i) (40%) și ii) (60%). Diferenţierea la medii egale se va face pe baza mediei obținute din: nota de la punctul ii) şi mediile de absolvire ale programelor de licență (media celor trei ani de studii) și master (media celor doi ani de studii).

 

Pentru candidații care au absolvit învațământul superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri  Bologna (echivalente cu diploma de studii universitare de master) se va face media din nota de la punctul ii) și media de absolvire a programului de licență (media anilor de studii).

 

 

 

 

Principalele subdomenii de activitate a Şcolii de Studii Universitare Doctorale

în Domeniul Ecologie

 

Subdomeniu* Conducători de doctorat care coordonează lucrări Observații
Dinamica structurii, rolului şi funcţiilor populaţiilor/speciilor în cadrul ecosistemelor

Prof. dr. Carmen POSTOLACHE*

Prof. dr. Carmen CHIFIRIUC*

Prof. dr. Geta RIŞNOVEANU*

Prof. dr.Angheluta VADINEANU*

Dinamica biodiversităţii/biostructurii şi capacităţii funcţionale a Capitalului Natural (CN) la nivel intra-ecosistemic

 

Compoziţia, structura, procesele şi funcţiile ecosistemelor şi complexelor de ecosisteme (land/waterscapes)

 

Dinamica biodiversităţii/biostructurii şi capacităţii funcţionale a CN pe diferite   niveluri ierarhice ale organizării ecologice

Sisteme Socio-Ecologice (Sisteme cuplate Om-Natură)

Prof. dr. Costel NEGREI*

Prof. dr. Carmen POSTOLACHE*

Prof. dr. Geta RIŞNOVEANU*

Prof. dr.Angheluţă VĂDINEANU*

 

Serviciile reprezintă contribuţiile potenţiale sau solicitate la bunăstarea oamenilor; implică analiza socială, evaluarea şi participarea Capitalului Social (CS)
Identificarea, cartarea şi evaluarea (monetară şi non-monetară) a serviciilor ecosistemelor şi complexelor de ecosisteme Consideră atât componentele CN cât şi CS şi Capitalul fizic construit precum şi metabolismul social şi industrial; integrează fluxurile de masă şi energie între componentele CN şi Sistemele Socio-Economice
Indicatori şi indici pentru monitorizarea şi evaluarea integrităţii componentelor CN şi sustenabilităţii SSE Implică identificarea factorilor de comandă naturali, modificările climatice şi analiza politicilor de dezvoltare (factorii de comandă antropici)

 

*) Asocierea la subdomenii a conducătorilor de doctorat este relativă, fiind vorba de cercetare tipic inter- şi trans-disciplinară a unei echipe cu expertiză în abordarea complexităţii la scară spaţio-temporală asupra ansamblului domeniului de Ecologie Sistemică şi Sustenabilitate al şcolii doctorale. Activitatea şcolii doctorale se bazează nu numai pe expertiza conducătorilor de doctorat, dar şi a cercetătorilor din cadrul Centrului de Cercetare în Ecologie Sistemică, Ecodiversitate şi Sustenabilitate (CCESES) precum şi pe parteneriatul altor şcoli doctorale din cadrul Universităţii din Bucureşti (UB) sau din alte universităţi şi institute din ţară sau de la nivel european şi internaţional (ALTERNET, LifeWatch).

Notă: Ariile tematice propuse trebuie să se adreseze proceselor şi fenomenelor care vizează:
  • Dinamica, structura şi rolul populaţiilor/speciilor din ecosisteme terestre sau acvatice;
  • Dinamica compoziţiei, structurii şi funcţionării modulelor trofodinamice şi biocenozelor (inclusiv specii străine şi invazive);
  • Dinamica compoziţiei, configuraţiei structurale şi funcţiilor ecosistemelor sau complexelor de ecosisteme;
  • Evaluarea fluxurilor de resurse şi servicii/capacităţii funcţionale;
  • Evaluarea economică a resurselor şi serviciilor generate de către componentele Capitalului Natural (CN)
  • Caracterizarea compoziţiei şi structurii populaţiilor umane/capitalului social, respectiv a capacităţii sociale de reglare a relaţiilor dintre structura şi metabolismul sistemelor economice, şi structura şi capacitatea de suport a CN;
  • Evaluarea productivităţii primare şi secundare;
  • Caracterizarea circuitelor biogeochimice ale nutrienţilor, metalelor grele, radionuclizi sau alţi agenţi poluanţi;
  • Evaluarea resurselor genetice;
  • Indici de monitorizare şi evaluare a biodiversităţii, integrităţii structurale şi funcţionale (stării de sănătate) a componentelor structurii ecologice a CN sau indici de sustenabilitate a complexelor Socio-Ecologice (CSEce);
  • Metode şi procedee de evaluare a impactului şi riscului ecologic;
  • Modelarea conceptuală şi matematică a proceselor complexe din ecosisteme, complexe de ecosisteme si CSEce;
  • Bazele de date şi sistemele informaţionale suport în managementul Capitalului Natural (Bio şi Eco diversităţii) sau/şi a (CSECE).

 

III. Rezultatele concursului

 

Media minimă de admitere la studiile universitare de doctorat este 7 (șapte). Mediile generale obținute de candidați la admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare.

Rezultatele concursului de admitere sunt validate de Consiliul Școlii Doctorale și aprobate de Comisia Centrală de Admitere a Universitatii din Bucuresti, înainte de afisare.

Lista unică a candidaților, în ordinea descrescătoare a mediilor generale obținute se afișează în cel mult 48 de ore de la finalizarea concursului de admitere la sediul Școlii Doctorale/Facultatea de Biologie/Departamentul de Ecologie Sistemică și Sustenabilitate și pe pagina web a facultatii (www.bio.unibuc.ro).

Probele orale nu se contestă. Eventualele contestații privind aspecte de altă natură ale desfășurării concursului se depun la Secretariatul Școlii Doctorale, în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, iar rezultatele acestora se comunică în 2 (două) zile după încheierea termenului de depunere a contestațiilor.

Dosarele candidaților respinși sau ale celor care renunță la școlarizare se restituie, la cerere, în cel mult 48 ore de la depunerea cererii, obligatoriu gratuit, pe baza actelor de identitate, după afișarea rezultatelor finale.

Termenul de depune a actelor în original la dosarul candidatului admis pe loc finanțat de la buget este de 5 zile de la afișarea rezultatelor. Neprezentarea diplomei original la termen, din vina exclusivă a candidatului admis, duce la pierderea locului finanțat de la buget.

 

 

 

Director Şcoală Doctorală,                                                       Decan,

  Prof. dr. Mariana Carmen CHIFIRIUC                         Carmen POSTOLACHE